Ii pot ajuta pe toti cei din jur,pe toti cei la care tin,dar nu ma pot ajuta pe mine.Ma cufund in neincredere,apatie,melancolism si uitare.Ma agat de raze firave de soare,ma sprijin pe picurii reci de ploaie,ma invelesc cu atingerea fina a vantului si ma inchid tot mai mult in mine.
Mi-e dor sa imi amintesc rasetele mele isterice,zambetele mult prea largi, roseata puternica a obrajilor in momente de timiditate extrema si schimonoselile fericite din clipele petrecute cu prietenii.
…si totusi,poate ca mi-e putin dor de mine.
